Aţi sau a-ţi

Aţi sau a-ţi? Când scriem „aţi” şi când scriem „a-ţi”?

Ca de obicei, îi salutăm din mers pe cei care nu au această dilemă şi ne adresăm strict celor care nu (mai) ştiu când se foloseşte fiecare dintre cele două forme.

Să luăm ca exemplu verbul „a reuşi”. Avem aşa:

Aţi reuşit tot ce v-aţi propus?

E nevoie de muncă pentru a-ţi reuşi tot ce ţi-ai propus.

În primul caz verbul este la modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a doua plural. Pentru formarea acestui timp se foloseste ca verb auxiliar „a avea”, intr-o forma specifica. „Aţi” vine deci de la „aveţi”.

În al doilea caz, verbul este la modul infinitiv, timpul prezent. Particula „ţi” vine de la pronumele personal „îţi”, aflat la persoana a doua singular în cazul dativ. Asa cum observati, cratima apare doar in acest caz, intre „a” si „ţi”. Explicatia consta in faptul că aici avem doua parti de vorbire diferite rostite in aceeasi silaba.

Aţi sau a-ţi: cum le deosebim

Daca inca nu s-a lamurit toata lumea cand scriem aţi sau a-ţi, o sa incerc sa reiau in detaliu ce am scris mai sus.

In primul caz avem de-a face cu o forma specifica a verbului auxiliar „a avea”.

Conjugăm deci verbul „a reuşi” la modul indicativ, timpul perfect compus:

eu am reuşit            noi am reuşit
tu ai reuşit            voi aţi reuşit
el a reuşit             ei au reuşit

Observati cum la persoana I si a II-a singular, ca si la a III-a plural, verbul auxiliar „a avea” isi pastreaza forma nealterata.

In al doilea caz nu mai este vorba de modul indicativ, ci de infinitiv plus un pronume:

a-mi reuşi (mie)       a ne reuşi (nouă)
a-ţi reuşi (ţie)       a vă reuşi (vouă)
a-i reuşi (lui)        a le reuşi (lor)

E simplu acum?

Zi si tu ceva