Recesiunea economică 2020: cum va fi afectată România (II)

Piaţa imobiliară pare sa fie blocată. Nu se efectuează aproape niciun fel de tranzacţii şi nu se plătesc nici măcar chiriile din contractele aflate în derulare. De aceea, este absolut imposibil de estimat care va mai fi valoarea unui imobil după trecerea epidemiei.

Piaţa auto este de asemenea paralizată. Cei doi mari producători de autoturisme, care susţin economia atât pe verticală cât şi pe orizontală, au avut fabricile închise din 19 martie pana recent, iar acum anunta ca vor concedia o parte din angajati.

Cum nici acte în original nu s-au putut încheia cateva luni bune, nu s-au tranzacţionat nici autoturismele second hand. Benzina s-a ieftinit, companiile de asigurări nu mai înregistrează dosare de daună, dar nimeni nu profită de pe urma acestei situaţii. Lipsa de comenzi va genera şi mai mult şomaj.

La inceputul lui aprilie, angajaţii şi-au încasat pe carduri lichidarea lunii martie, adică ultimul salariu, care e posibil să fie şi cel din urmă pentru o lungă perioadă de timp. Mulţi vor beneficia de şomaj tehnic, dar nu toţi s-au întors la muncă după ridicarea stării de urgenţă.

În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă nu cumva şi în România se vor repeta scenele pe care le-am vazut în Italia, cu magazine sparte de către cei aflaţi în imposibilitatea de a-şi satisface nevoile de bază.

Guvernul caută cu disperare soluţii pentru a nu se ajunge la aşa ceva şi a creat culoare speciale pentru ca transportatorii să poată livra cât mai rapid bunurile de strictă necesitate. Pentru managerii afacerilor de import-export este o gură imensă de oxigen, dar care nu pare să fie suficientă în această perioadă în care se confruntă cu creşteri enorme de costuri, datorate în special volatilităţii cursului valutar.

Zi si tu ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.