Succesul unor genţi de piele

Englezii sau rudele lor cele mai apropiate, americanii, au o vorba: „dressed for succes”, care, cuvant cu cuvant, s-ar traduce prin ceva de genul „imbracat pentru succes” 🙂 .

Bine, acuma aproape toata lumea stie ca limba engleza e plina de tot felul de pozne din astea lingvistice, care fac, care mai de care, deliciul sau groaza celor care se apuca de traduceri.

Dar nu despre traduceri din astea ciudate voiam eu sa va vorbesc aici, ci despre ceva mult mai practic, care cred ca ar interesa cam pe toata lumea. Este vorba despre felul in care ne imbracam in sezonul cel mai cald dintre toate, care in sfarsit se pare ca s-a instalat cu drepturi depline si peste noi anul acesta.

Asa cum simte fiecare dintre noi pe pielea lui, in fiecare vara avem o mare problema in a impaca eleganta hainelor pe care le purtam cu transparenta acestora. Cu alte cuvinte hainele subtiri sunt racoroase, dar nu atat de elegante precum isi doreste o doamna cocheta, de exemplu.

Si in acest caz ce face o doamna cocheta?

Pai ce sa faca, bine merci. 🙂 Asta daca nu te-ai gandit ca intrebarea de mai sus poate avea si o alta interpretare.

Adica ce vrea sa spuna acolo nu este o intrebare pe care o pune cineva ce se arata extrem de interesat de viata de zi cu zi a unei doamne din inalta societate, ci interesul este fata de lucrul sau lucrurile care, toate impreuna, pot face ca orice femeie sa acceada la inaltimea aceea la care isi putea lua titulatura mult ravnita de doamna.

Asadar, era mai corect formulat „ce accesoriu te face sa devii o doamna”.

Pai… ia sa vedem? Dresurile, rochia, bijuteriile, machiajul, niste botine? Toate la un loc si totusi niciunul dintre ele. Cum asa? Pai uite asa. Pentru ca niciuna din cele de mai sus nu au nicio valoare fara o geanta deosebita care sa iti completeze imaginea si sa te ridice la statutul de doamna.

Da, acum cred ca toata lumea este de acord cu mine. Numai ca abia acum incepe marea dilema: si geanta cu ce o asortam?

Chestia asta cu asortatul este ceva specific feminin, care s-a nascut probabil odata cu Eva. Pentru ca viata unei femei se desfasoara tot timpul in jurul asortarilor.

Iar asortarea se face, stie orice diva, in primul rand cu ceea ce porti in picioare. Pentru ca imaginea unei femei se contureaza in ochii privitorului de jos in sus.

Ei, aici imi permit sa intervin si eu cu un mic sfat si sa va recomand niste genti de piele deosebite, care se asorteaza cu niste pantofi din acelasi material – de preferat si de aceeasi culoare – , perfecti pentru orice doamna. Prezenta sau in devenire. 🙂

De aceea ai nevoie sa iti gasesti, tot pe net, o geanta de dama speciala, care sa aiba aceleasi proprietati de eleganta de care vorbeam mai sus.

Iar mai apoi, combinand eleganta ta proprie data de cosmeticele pe care ti le tii in geanta pe care ti-am recomandat-o cu eleganta hainelor subtiri de vara pe care le poti pastra in cele mai bune conditii de la un sezon la altul, te poti desfasura in toata splendoarea ta in fiecare vara.

Stai asa! In fiecare vara, am spus? Atunci te rog sa ma scuzi, ca stiu ca ai nevoie de sfaturi pentru toate sezoanele.

Si e normal sa fie asa, pentru simplul motiv ca vara, ca oricare din cele 4 anotimpuri de altfel, nu tine o vesnicie. Nu la latitudinea tarii noastre cel putin.

Asa ca uita-te tu cu atentie la site-ul pe care ti l-am recomandat si sigur vei gasi posete pentru toate anotimpurile!

Zi si tu ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.