Gramatică, gramatică: iau sau i-au?

Continuăm incursiunea în meandrele problemelor gramaticale spinoase pentru a ne lămuri când scriem „iau” şi când „i-au”.

Dacă şi tu faci parte dintre cei care nu sunt siguri sau pur şi simplu nu ştiu când se foloseşte una sau alta dintre cele două forme, nu trebuie să-ţi fie ruşine.

Citeşte cu atenţie rândurile următoare:

I-au ieşit rezultatele analizelor.

Iau şi eu ce găsesc.

În primul caz avem verbul „a ieşi” la modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a treia plural. În al doilea caz, avem verbul „a lua” la modul indicativ, timpul prezent, persoana întâi singular.

În primul caz, particula „i” vine de la pronumele personal „îi”, aflat la persoana a treia singular în cazul dativ. Ea este despărţită prin cratimă de „au” pentru că sunt două cuvinte diferite rostite în aceeaşi silabă: pronumele „i” şi verbul auxiliar „au” , de la „a avea”, care se foloseşte la formarea timpului perfect compus al oricărui verb în limba română.

În al doilea caz, „iau” este un singur cuvânt, deci nu e nevoie să îl scriem cu cratimă.

Cum deosebim „iau” de „i-au”

Dacă încă nu s-a lamurit toată lumea cum le diferenţiem, o să încerc să reiau în detaliu ce am scris mai sus.

În primul caz avem un verb oarecare, precedat de particula „i”.

Conjugăm deci verbul la indicativ perfect compus, făcând referire la o anumită persoană căreia i s-a întâmplat ceva:

mi-au ieşit (mie)
ţi-au ieşit (ţie)
i-au ieşit (lui, ei)

Observaţi că nu se schimbă forma verbului, ci doar a pronumelui personal.

În al doilea caz nu mai este vorba de un verb oarecare, ci doar de verbul „a lua”, aflat la indicativ prezent:

(eu) iau
(tu) iei
(ea, el) ia

Aici forma verbului se schimbă în funcţie de persoană.

Rezumatul pe scurt: când e vorba de „a lua”, scriem „iau” fără cratimă. În toate celelalte cazuri scriem „i-au” cu cratimă.

Zi si tu ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.