multinationalele pleaca din romania

Vine criza? Multinaţionalele pleacă din România

Despre cât de aproape e următoarea criză şi cum trebuie să ne pregătim pentru ea am mai scris pe aici, dar acum multinaţionalele pleacă din România, deci avem semne clare de recesiune.

Printre tonele de stiri mondene, politice si sportive, care mai de care mai deprimante, cu greu isi mai fac loc in fluxuri si cele legate de starea economiei. Iar cand ies totusi in evidenta, reusesc sa ne capteze atentia aproape exclusiv cele legate de cursul valutar. Mai exact, de prabusirea lui.

In articolul al carui link vi l-am lasat la sfarsitul acestei postari va spuneam ca euro va ajunge in curand pe undeva pe la 6 lei si se pare ca nu m-am inselat. Cauzele cresterii abrupte a cotatiei fata de leu sunt multiple si pot fi gasite la o analiza mai amanuntita a starii bugetului de stat si a deficitului comercial, dar nu asta e ceea ce conteaza cu adevarat.

Pentru ca mai importante decat cauzele prabusirii monedei nationale sunt efectele acesteia si mai ales ce putem face noi, salariati si antreprenori deopotriva, ca sa ne protejam in fata crizei care ne bate la usa.

Iar efectele incep sa apara pe zi ce trece.

Daca veti lasa pentru o clipa la o parte pozele siliconate, veti gasi si niste stiri mult mai importante, cum ar fi si aceea ca 5 giganti ai economiei mondiale si-au inchis sau sunt in curs de inchidere a afacerilor pe care le au la noi in tara.

Lista acestora a fost deschisa inca din luna mai de catre CEZ, compania de electricitate a statului ceh, care a anuntat ca vrea sa paraseasca Romania. CEZ este detinatorul unor parcuri de eoliene imense in Oltenia si Dobrogea.

Urmatorul pe lista este grupul german Telekom, care dupa ce a incercat sa resusciteze Rom Telecom-ul cumparat de la greci, s-a lasat pagubas si si-a vandut partea detinuta din Telekom Romania catre Orange.

Ne intoarcem la industria energetica cu Exxon, care a anuntat asta vara ca isi vinde participatia la perimetrul de explorare a gazelor naturale pe care il detine in Marea Neagra. Mai grav este ca austriecii de la OMV, care exploreaza in parteneriat cu ei acelasi perimetru, au amanat si ei luarea unei decizii dupa celebra Ordonanta 114.

Tot din energie mai vine o veste la fel de rea: in septembrie, grupul italian Enel s-a trecut si el pe lista celor care pleaca de pe meleagurile mioritice.

Si ca spectacolul sa fie complet, aflati ca Time Warner, al doilea gigant media mondial dupa Disney, si-a lichidat deja afacerile din Romania.

Iar asta e dar varful icebergului, pentru ca sub acesti colosi se afla o multime de alte companii de talie mijlocie care, neavand nume sonore, au parasit sau vor parasi tara noastra nestiute de nimeni. Cu exceptia angajatilor si a clientilor lor, evident, care vor ramane fara o parte importanta din venituri.

Si daca vreti sa stiti cum sa nu va ia pe nepregatite urmatoarea criza, puteti citi care sunt cele 5 lucruri pe care trebuie sa le faceti urgent in acest sens.

Zi si tu ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.