greta thunberg asperger

Greta Thunberg e bolnavă, dar noi suntem sănătoşi la cap?

Nu, nu e niciun sarcasm în titlu, Greta Thunberg e bolnavă, fiind diagnosticată cu sindromul Asperger, inclus în spectrul de autism.

Din pacate insa, suferinta ei nu este la fel de bine cunoscuta ca ea, ceea ce poate conduce la multe interpretari gresite in legatura cu persoana sa si actiunile sale.

Ceea ce vreau eu sa scriu aici nu este despre Greta, ci despre felul in care cred ca un copil cu probleme de sanatate este manipulat (folosit?) de catre unele grupari cu interese nu foarte clare.

Mai intai de toate, vreau sa va asigur ca sunt o ecologista convinsa si ca am participat de multe ori ca voluntara la actiuni de curatare a mediului.

Nu neg ca activitatile desfasurate in orice societate moderna au un impact negativ asupra naturii si stiu ca trebuie facut tot ce se poate de catre toata lumea pentru a mentine poluarea la cel mai redus nivel.

Nu mai inteleg insa mare lucru din alarmismul organizatiilor de mediu care, de pe la mijlocul secolului trecut, ne tot ameninta cu apocalipsa celor 10 ani:

  • mai intai ni s-a spus ca daca nu incetam imediat cu poluarea, mai avem doar 10 ani pana la o iminenta glaciatiune, in care toti o sa inghetam de frig
  • mai apoi cica daca nu oprim in cel mai scurt timp emisiile de bioxid de carbon, in 10 ani incalzirea globala va ajunge la un punct in care toata gheata de la poli se va topi si nivelul marii va creste pana va inunda toate orasele de pe coasta
  • iar acum trebuie sa nu mai folosim absolut nimic din plastic, pentru ca altfel schimbarile climatice vor duce in 10 ani la fenomene extreme prin care zone intregi de pe glob vor deveni aride, iar altele vor avea parte numai de uragane

Vazand toate acestea, am inceput sa ma intreb daca nu cumva ecologismul a ajuns o industrie profitabila prin care tot felul de organizatii mai mult sau mai putin nonguvernamentale sug fonduri publice pentru capatuiala propriilor membri.

Dincolo de asta, ma mai intreb si cum protejeaza mediul toate aceste organizatii, cand singurele lor actiuni vizibile sunt organizarea de consfatuiri prin cele mai exotice locuri ale planetei, mediatizate prin participarea unor celebritati care bat mii de kilometri cu avioanele si yahturile personale. Alea nu polueaza?

Dar de Al Gore va mai amintiti? Luzerul alegerilor prezidentiale din 2000 s-a reinventat ca mare guru al ecologismului si a aparut in 2006 intr-un film in care a prezis ca lumea pe care o stim va disparea in 7 ani ( ❗ ) daca nu oprim poluarea imediat. Filmul a luat doua Oscaruri, iar lumea pare ca e inca bine-mersi, ceea ce inseamna ca toata planeta a pus imediat in aplicare invataturile goreniene.

Toata lumea, mai putin gurul. Imediat dupa lansarea filmului, niste reporteri de investigatie au aflat ca locuinta deloc modesta a lui Gore avea amprenta de carbon a unui mic cartier, ceea ce inseamna ca noi trebuie sa facem ceea ce zice el, nu ce face el. Poate tocmai de aceea, filmul respectiv a avut si un sequel, in 2017, ca restul lumii sa nu uite ca, desi a scapat de incalzirea globala, trebuie sa fie in continuare la fel de vigilenta in lupta cu schimbarile climatice.

Astazi cauza protectiei mediului inconjurator merge mai departe prin ceea ce pare a fi un caz de exploatare a unui minor.

Daca e sa dam crezare Wikipedia, pe 20 august 2018, Greta Thunberg, care atunci avea 15 ani si tocmai intrase in clasa a IX-a, a decis să nu mai mearga la școală până pe 9 septembrie 2018, data alegerilor generale din Suedia. In toate aceste 3 saptamani ea a protestat in fata cladirii parlamentului suedez, avand o pancarta cu textul „Skolstrejk för klimatet” (Greva școlii pentru climă) si înmânandu-le trecatorilor pliante pe care scria: „Fac asta pentru că voi, adulții, vă c**aţi pe viitorul meu”. Misto, nu?

Fotografiile si filmele cu ea care au ajuns pe retelele sociale in urma acestei actiuni au atras imediat atentia organizatiilor ecologiste care au simtit ca e rost de promovare gratuita si nu s-au inselat. Iar urmarea o vedem azi pe copertile revistelor, in parlamentele tarilor democratice, la ONU si chiar pe lista propunerilor de candidati la premiul Nobel.

Toate cele de mai sus ar putea ridica insa unele intrebari precum:

  • tu, ca parinte, ce ai face daca fetita ta cu probleme de sanatate ar sta trei saptamani in strada in timp ce colegii ei sunt la ore?
  • tu ca profesor, diriginte, director, ce ai face daca o eleva de-a ta ar iesi sa protesteze in numele scolii?
  • cine plateste toate deplasarile Gretei prin lume, plus cazare si masa?
  • care sunt rezultatele concrete privind reducerea poluarii si a schimbarilor climatice obtinute din activitatea depusa de Greta pana acum?
  • e adevarat ca imaginea ei este folosita ca lobby de companii care activeaza in domeniul energiei regenerabile pentru a incheia contracte cu guvernul suedez?
  • cand va vorbi Greta in parlamentul Chinei, cel mai mare poluator din lume conform statisticilor?
  • Greta frecventeaza in continuare cursurile vreunei scoli, sau studiaza la distanta?

(foto: Frankie Fouganthin – wikimedia commons)

2 comentarii la „Greta Thunberg e bolnavă, dar noi suntem sănătoşi la cap?

Zi si tu ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.