Iar sau i-ar? O dilemă gramaticală pe care o vom desluşi uşor în lecţia de azi.

Ceea ce trebuie sa stim inca din start este ca „iar” si „i-ar” sunt doua parti de vorbire complet diferite.

„Iar” este adverb sau conjunctie, in functie de intelesul pe care il are intr-o anumita propozitie.

De exemplu:

Eu mă duc la şcoală, iar el se duce acasă.

In acest caz, „iar” este conjunctie, care leaga doua propozitii din aceeasi fraza. Sensul său este de a indica deosebirea: el, spre deosebire de mine, nu s-a dus la scoala, ci acasa. La fel de bine puteam spune: eu ma duc la scoala si el se duce acasa.

Iar se duce acasă.

In exemplul de mai sus, „iar” este adverb si indica repetitia: el se duce acasa din nou.

In ceea ce priveste cealalta forma, „i-ar” provine din alaturarea a doua parti de vorbire diferite: un pronume si un verb.

Conform normelor gramaticii limbii romane aflate in vigoare, aceasta alaturare se poate face numai utilizand cratima.

Sa luam de exemplu verbul „a plăcea”:

mie mi-ar plăcea
ţie ţi-ar plăcea
lui i-ar plăcea

In acest caz, „i-ar” vine de la pronumele „îi” aflat in cazul dativ la persoana a III-a si verbul „a plăcea” aflat la modul conditional-optativ persoana a III-a (observati că nu spunem „a place”).

Când folosim „iar” şi când „i-ar”

Asadar, cand vrem sa spunem „din nou” sau „şi”, scriem „iar”.

Cand ne referim la o actiune pe care am vrea sa o facem, scriem „i-ar”, cu cratima.

S-a lamurit toata lumea?