bullying imagini

Adevarul incomod despre bullying

Am văzut zilele astea o ştire despre cum s-au implicat nuştiuce vedete în combaterea bullying-ului.

Dupa profesori, parinti, educatori, pedagogi, psihologi, ingrijitoare, paznici, numai ele nu se implicasera inca in rezolvarea problemei.

Si ce solutie credeti ca gasisera vedetele? Cică, mey copii, nu le faceti rau celor mai slabi decat voi, pentru că răul ala o sa vi-l intoarca viata cand o sa fiti voi mari…

Dupa care vedetele s-au intors in lumea lor plina de stele, iar bully-ii ce credeti ca au facut? Au stat ei asa si au reflectat la vorbele idolilor lor scobindu-se in nas, iar mai apoi au cugetat adanc: „Da, bah, n-o sa-l mai bat pe ala, pentru kă kând o sa fiu io mare, o sa ma bata si pe mine soarta…” Ha!

Inainte de a va spune orice altceva, as vrea ca urmatorul citat sa fie trecut ca adevar universal valabil in toate cartile de psihologie si ca motto pe toate tablele din toate clasele din toate scolile din lumea asta:

„Bullying-ul nu poate fi combătut sub nicio formă.”

Bullying-ul este o manifestare incipienta a diferentelor dintre oameni, care la varsta maturitatii ii impart in clase sociale, in functie de puterea pe care o au asupra celorlalti din societate.

Putere care de-a lungul istoriei s-a manifestat in diferite forme: forta fizica, forta materiala, forta intelectuala.

Cum la varste fragede oamenii nu au la dispozitie decat forta fizica, e normal ca in grupurile de copii ierarhiile sa se formeze imediat avand la baza doar aceasta putere.

Adultii pot interveni in aplanarea conflictelor, dar atata timp cat niciun copil nu este pazit non stop de un matur atunci cand intra in contact cu ceilalti copii, bullying-ul se va manifesta nestingherit in continuare. Iar un copil pazit in permanenta de un matur nu va fi niciodata acceptat in preajma lor de catre ceilalti copii.

Imi amintesc cand eram in scoala, in fiecare ciclu – primar, gimnazial, liceal – in toate clasele exista, fara exceptie, un lider sau un grup de lideri, atat in grupurile de fete, cat si in cele de baieti.

Toti voiam sa fim populari, sa fim vedete, sa fim mereu in centrul atentiei celorlalti. Dar asta nu le reuşea decat lor, iar noi restul nu intelegeam de ce.

Si in gaşca fetelor aveam bullying, dar in cercul baietilor cuvantul de ordine era „teroare”. Erau cativa care nu reuseau sa intre in gratiile găştii, orice ar fi facut, si pentru asta erau umiliti fizic si psihic fara intrerupere.

Pentru ei, urmarea a fost previzibila: s-au interiorizat la maxim, au dezvoltat complexe si angoase, s-au izolat complet de tot restul clasei.

Iar acum urmeaza partea cea mai rea: contrar mitului comun, cei umiliti nu erau tocilarii clasei. Ba din contra, rezultatele lor la invatatura erau din ce in ce mai proaste, in stransa legatura cu torturile la care erau supusi in permanenta de catre colegii lor.

Pentru ei, simpla prezenta la scoala era un cosmar. Parintii, psihologul scolii, dirigintele, toti le cunosteau situatia si faceau tot ce se putea pentru rezolvarea problemei. Rezultatele erau mereu aceleasi: nule.

I-am urmarit peste ani, dupa ce am terminat scoala, pe colegii mei bully. Suntem inca tineri, dar nu vad ca soarta sa-i fi lovit pe vreunul dintre ei, ba din contra.

Aproape toti s-au realizat in domeniile alese si e normal sa fie asa. Cu o mentalitate de invingatori, luptatori innascuti, au reusit mereu sa se adapteze si sa iasa in fata in orice colectiv au ajuns. Unii sunt deja manageri.

Cei batjocoriti in scoala au foarte putine realizari. Majoritatea au joburi umilitoare in vanzari sau prin call-center-uri si evita socializarea chiar si cu fostii colegi.

Ne place sau nu, ăsta e adevarul. Oamenii nu se nasc egali, fiecare vine pe lume cu un bagaj genetic care il ajuta sau nu sa se adapteze in societate.

Vreti eradicarea bullying-ului? Imi pare rau, dar nu o sa puteti vreodata nici macar sa il reduceti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.