Betu’, farmacia ne plătesc chiria

Îmi pune mama în braţe o hârtie scoasă frumos la imprimantă de medicul de familie, pe care se lăbărţează o grămadă de medicamente cu nume care mai de care mai pompoase.

Bine macar ca pot sa le citesc, că până acum cativa ani mi se parea că medicii si farmacistii corespondeaza intre ei printr-un cod secret ascuns in retete.

Dar, ma rog, multe s-au schimbat de acum cativa ani. Cum ar fi locatarii spatiilor comerciale de la parterul blocului nostru cu multe scari.

Tin minte ca aveam o gramada de banci care si-au luat rand pe rand tălpăşiţa, lasand gauri cascate in vitrinele de la strada, acolo unde fusesera bancomate.

Apoi, peste noapte, in locul lor au aparut farmaciile. Si nu una-doua.

Nu as fi remarcat toate astea daca nu era mama cu reteta ei.

Intru in prima farmacie de la parterul blocului meu. „Firtomatodelohidroextim n-avem, dar va pot da un inlocuitor”, zice farmacista, o pustoaica ce pare ca tocmai a dat capacitatea.

Nu vreau altceva, mama mi-a zis sa-i iau exact ce scrie pe reteta, ca asa e sfatul medicului.

Ies si merg mai departe. Nu prea departe. De fapt, extrem de aproape. Urmatoarea usa e tot farmacie.

Nici aici nu au. Ies si ma uit in sus la firma. Alta farmacie, lipita de cele doua. Aici, coada.

Eh, inseamna ca ăştia-s mai dotati. Dupa o juma’ de ora ies dezumflata: nu are, da’ poa’ sa-mi dea acelasi inlocuitor.

Ma uit in zare si vad inca o cruce verde care se aprinde intermitent. E tot la parterul blocului nostru, dar la capatul celalalt. Nici aicea n-are.

Ma sui in masina si o iau pe strada principala a orasului. E plin de farmacii, cate doua-trei la parterul fiecarui bloc. Si niciuna nu e goala, ba la unele e chiar coada.

Parchez si incep sa fac niste calcule. Daca ar fi sa o cred pe mama, inainte de ’89, in tot orasul erau doar 4 farmacii, mari si late, fara sa o punem la socoteala pe cea de la spital, care aproviziona doar pacientii internati.

Acum sunt 4 farmacii doar la parterul blocului meu, iar la spital nu mai e niciuna. Sunt in schimb vreo 10 in jurul spitalului, iar pacientii internati trebuie sa vina cu medicamentele de acasa.

Ce s-a intamplat in astia 30 de ani, chiar ne-am imbolnavit cu totii? Nu mai pun la socoteala ca juma’ dintre concetăţenii mei sunt prin tari straine, deci consumul de medicamente creste in conditiile in care populatia scade…?

Nu cumva singura boala e in capul nostru, bolnav de la atatea reclame televizate la medicamente? Ma rog, las calculele la o parte pentru ca am ajuns deja faţă în faţă cu o alta farmacista debordand de experienta la cei 15 ani afisati.

„N-avem, dar stati sa verific daca nu cumva au la farmacia noastra de pe varianta. Da, mai au o cutie, mergeti repede acolo!” striga fetita plina de satisfactie.

Plina de satisfactie sunt si eu ca trebuie sa ma duc pe varianta. Dar asta e, ce nu face fiica pentru mama ei?

Fata de pe varianta – pardon, de la farmacia de pe varianta – nu e asa tanara ca cele din centru si pare sa aiba in ea un sictir innascut.

„Am mai avut o cutie, dar am dat-o retur ca nu era cerere. Inca nu am actualizat stocurile in calculator… Daca vrei, iti dau un inlocuitor”, zice fără sa se uite la mine.

Nu vreau, si ai face bine sa actualizezi stocurile, ca sa nu mai pui oamenii pe drumuri, ii zic si ies repede, nu inainte ca farmacista sa-si dea seama ca a trebuit sa interactioneze cu o fiinta.

Ma urc din nou in masina si o iau incet spre oras, numarand farmaciile de la parterul fiecarui bloc.

Când, am o revelatie.

Exista in orasul asta o afacere chiar mai prospera decat drogheriile: pariurile sportive.

Da, sunt mai multe beturi decat farmacii. Super, o sa intru acolo, pentru că norocoasa cum sunt, am toate sansele sa gasesc medicamentul ala cu nume imposibil daca joc la pacanele.

Punem pariu?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.