Puţină gramatică: a-i sau ai?

Dacă tot m-am apucat să-mi dau cu părerea despre câte-n Lună şi în stele pe blogul acesta al meu, m-am gandit că n-ar strica să vă fiu cât pot eu de utilă în lămurirea uneia dintre cele mai spinoase probleme gramaticale: când scriem „a-i” şi cand „ai”?

Desi pentru unii – intre care ma includ si eu – acesta dilema are o rezolvare foarte simpla, am observat ca mai exista inca multa lume care nu stie sau nu e sigura cand se foloseste una sau alta dintre cele doua forme.

Să luăm ca exemplu verbul „a face”. Avem aşa:

Ai face curăţenie în casă la el?

Eşti pregătit pentru a-i face curăţenie?

In primul caz verbul este la modul condiţional-optativ, timpul prezent, persoana a doua singular.

In al doilea caz, verbul este la modul infinitiv, iar particula „i” vine de la pronumele personal „îi”, aflat la persoana a treia singular in cazul dativ.

Cum deosebim „a-i” de „ai”

OK, acum daca ne-am lamurit care e diferenta, sa vedem cum facem sa nu le incurcam.

E simplu. Incearca sa dai raspunsul la intrebare.

In primul caz raspunsul afirmativ este „Aş face.” (Observaţi că nu scriem „aşi”.)

Conjugăm deci verbul la condiţional-optativ prezent si suntem siguri că scriem „aş” împreunat fără să greşim:

eu aş face 
tu ai face
el ar face

In al doilea caz, raspunsul afirmativ la intrebare este „Sunt pregatit pentru a-i face.”

Aici, verbul fiind la infinitiv, are aceeasi forma indiferent de persoana. Ceea ce se poate schimba este forma pronumelui personal in functie de persoana:

a-mi face - a îmi face (mie)  
a-ţi face - a îţi face (ţie)
a-i face - a îi face (lui)

Aţi văzut cât e de simplu?

Acest articol a fost publicat în Platitudini și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.