Ţara mea are

Multa lume ma intreaba de ce nu-mi iau si eu lumea-n cap ca toti românii de varsta mea. Nu definitiv, fată, dar macar un an, doi acolo, vezi si tu, daca nu poti sa te adaptezi, macar te alegi cu niste bani, dar sigur o sa-ti placa si ramai, ca nu te mai obisnuiesti cu mizeria cand vii inapoi in tara.

Deci sa recapitulam: un an-doi, bani, mizeria din tara. Cam la astea par sa se rezume toate motivele celor care pleaca si de obicei nu se mai intorc acasa decat in concedii. Iar mai apoi deloc.

Motive suficiente se pare pentru vreo cateva milioane de români, dar nu si pentru mine. Si, daca stau sa ma gandesc mai bine, niciun motiv de pe lumea asta nu ar reusi sa ma faca sa ma despart de familia mea, de casa mea, de orasul meu, de tara mea mai mult de cateva saptamani pe an, atunci cand imi fac concediile pe meleagurile altora.

Am in schimb un singur motiv care o sa ma faca sa raman mereu in tara in care m-am nascut. El este: „a mea”. Da, pronumele asta posesiv ma face sa ma simt vie, sa nu fiu o anonima, sa ma simt cineva care are ceva, care nu traieste degeaba, uitata pe proprietatea si la cheremul altcuiva.

Si oricum un loc de munca am, mizeria din jurul meu o strang si singura, iar banii nu imi prisosesc, dar nici nu mor de foame. Ca daca singurul sau principalul motiv pentru care ai plecat din tara ta, tu cititorule care ma blamezi ca nu sunt si eu acolo cu tine, atunci am o veste foarte proasta pentru tine: nici macar banii lui Bill Gates nu te vor face sa te intorci vreodata acasa. Pentru ca tu nu ai un „acasa”, tu alergi dupa niste bani la care nu vei ajunge niciodata.

Iar tara mea are tot ce imi doresc eu de la viata.

oltul la cozia

Acest articol a fost publicat în D'ale Anielei și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.